Acest vas chinezesc a fost scos la licitație, prețul de pornire fiind 15.000 de euro. Cu cât s-a vândut

Acest vas chinezesc a fost scos la licitație, prețul de pornire fiind 15.000 de euro. Cu cât s-a vândut
Publicat: 04/11/2014, 09:36

Experții consideră că acest vas elegant, cu fond galben și rafinate ornamentații și simboluri taoiste și budiste, datează din secolul al XVIII-lea, din epoca dinastiei Qianlong. Potrivit acestora, este extraordinar faptul că măsoară 75 de centimetri, față de numai 40, cât ar fi fost normal pentru un vas Qianlong.

O doamnă a dus vasul la Casa de licitații Pandolfini, iar expertul acesteia Thomas Zechini a fost atât de uimit încât a fost foarte aproape de sindromul Stendhal: ‘Imediat ce l-am văzut, am îngenuncheat. Niciodată nu am simțit o asemenea emoție. Mi s-a părut atât de frumos încât aproape că am plâns’, a afirmat Zechini.

Alt expert, Dario Mottola, de la casa de licitații Cambi, a spus că atunci când l-a văzut a simțit ‘frisoane’. ‘Calitatea sa este extraordinară. Probabil l-au furat cândva din palatul imperial de la Beijing’, a apreciat expertul, potrivit căruia vasul ar putea valora ‘chiar și 20 sau 30 de milioane’.

Un alt vas chinezesc Qianlong a stat zeci de ani într-o casă modestă din Londra, amintește ABC. Proprietarii au fost pe punctul de a face infarct când o casă de licitații l-a evaluat la un milion de lire sterline. În final, vasul a fost adjudecat cu peste 50 de milioane de euro, tot de un cumpărător din China.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate preliminare la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, turul al II-lea / Alexandr Stoianoglo conduce,...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Tragedie cumplită în România. Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un accident înfiorător
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu